In data de 29 octombrie 2015, la Brașov, a avut loc  Adunarea Generala a Asociației A.D.I.V.

Autoritatea instituțională pe care o dobândește asociația A.D.I.V. este extrem de importantă. Organizați și adunați într-un scop comun, directorii de centre pentru persoane vârstnice au de astăzi, o singură voce, ce trebuie să se facă auzită la nivel legislativ, economic și instituțional. În aceeași măsură, pe lângă drepturile pe care le vom solicita pentru binele vârstnicilor noștri, ne-am asumat decizia de a crește profesional fiecare dintre noi și a aduce un plus de valoare instituției pe care o reprezentăm. Experința justă a fiecărui director în domeniul gerontologiei sociale este de real folos interesului colectiv al asociației și colaborarea dintre acești membrii este fundamentală.

Cu aceasta ocazie, s-au propus, dezbatut si promulgat modificari la Statutul asociatiei si, in urma noilor adeziuni, s-a redefinit componenta Adunarii Generale si a Consiliului Director al celei ce se doreste a deveni cea mai importanta structura organizaționala naționala ce reunește managerii și directorii instituțiilor pentru vârstnici din Romania. 

 

Profile picture for user Monika
Publicat de Monika
07 Mai 2017