Conferinţa anuala organizata de catre Bella Impex Romania "Serviciile de îngrijire pe termen lung şi schimbările demografice" a reunit la Predeal lideri și formatori de opinie, reprezentanţi şi membri ai Organizaţiei Europene de îngrijire pe termen lung a persoanelor vârstnice (“European Association of Directors and Providers of Long-Term Care for  the Elderly”, E.D.E.), Preşedintele A.D.I.V. Romania, Preşedintele Academiei Internaţionale Ana Aslan, Preşedintele Asociaţiei Naţionale de Îngrijire Paliativăreprezentanţi de prestigiu ai mediului academic, precum şi peste cincizeci de manageri ai instituţiilor de asistenţă socială din România, Polonia şi Germania, Italia și Franța.

Scopul acestei conferinţe a fost de a reuni reprezentanţi ai instituţiilor ce au legătură cu sistemul de îngrijire, asistenţă şi supraveghere medicală pe termen lung pentru persoanele vârstnice, precum şi pentru persoanele cu dizabilităţi, din mediul de stat şi cel privat, dar şi pentru a analiza mecanismele realiste şi cele mai bune practici pentru dezvoltarea sustenabilă a acestui domeniu în România, în contextul provocărilor impuse de evoluţia demografică.

Evenimentul a fost onorat și de prezenţa in calitate de conferenţiari, a unor personalităţi de prestigiu din sistemul de îngrijire pe termen lung, din ţară şi străinătate, precum şi din mediul academic: Pascal Champvert, Presedinte AD-PA (Asociația Franceză a Directorilor Căminelor de Bătrâni și De Ingrijire la Domiciliu) şi  Vicepresedinte al  E.D.E.; Prof. Dr. Denizia Gal, Universitatea „Babes Bolyai” Cluj Napoca; Prof. Dr. Luiza Spiru, Universitatea de  Medicină și Farmacie "Carol Davila", Presedinte Fundața „Ana Aslan”;Prof. Dr. Cristina Gavriluță, Universitatea „Al.I. Cuza” Iasi; Prof. Dr. Nicu Gavriluță, Universitatea „Al.I. Cuza” Iasi, Decan al Facultății de Filosofie și Științe Social – Politice.

Profile picture for user Monika
Publicat de Monika
08 Mai 2017